Economistul Marinescu și croaziera vieții. Un protovlogger al anilor ’80
Vasile A. Marinescu, de profesie economist, pasionat de turism și fotografie, a devenit vlogger analogic la vârsta de 70 de ani, canalele sale de comunicare fiind sălile caselor de cultură din București.
La 25 de ani, pe Lipscani 3, deasupra magazinului „Confecția”, la etajul 1, tânărul Vasile și-a început cariera de economist la Directoratul 11 Financiar. Tot atunci devenea prim-redactor al revistei de turism Voiaj, după cum mărturisește în cartea sa Oameni, locuri, întâmplări, publicată la Editura Sport-Turism în 1980. Volumul prezintă fragmente de viață din copilărie, tinerețe și activitatea desfășurată în perioada interbelică în domeniul turismului, însoțite de fotografii.
Imagine digitală – Revista „Voiaj”, coperta primului număr, 1933
Sursă: „Oameni, locuri, întâmplări”, Vasile Marinescu, 1980, ed. Sport-Turism
Imagine de interior din primul sediul al O.N.T., 1936
Sursă: „Oameni, locuri, întâmplări”, Vasile Marinescu, 1980, ed. Sport-Turism
S-a numărat printre promotorii și inițiatorii Organizației Naționale de Turism – ONT, organizație în care îl găsim în postura de șef al Serviciului turismului în 1936. În acest an, așa cum a consemnat în cartea sa de amintiri, a coordonat vizita unor turiști americani la București și Constanța, reușind să se îmbarce împreună cu aceștia pe transatlanticul „Roma”, pe drumul lor de întoarcere spre America. Avea să viziteze Atena chiar în ziua loviturii de stat a lui Ioannis Metaxas, în același an 1936, și să relateze detaliile acestei croaziere într-o prezentare cu sunet și diapozitive, un exercițiu de protovlogging compus la vârsta de 78 de ani.
Expresia lui preferată era „La drum!”. A fotografiat neîntrerupt, începând din anii ‘30 până în anii ‘90. Deși a trăit cu un venit modest în perioada 1950-1990, și-a construit strategii de călătorie, economisind la sânge banii necesari pentru a putea pleca, pensionar fiind, la drum cu familia. Din trei în trei ani, dacă primea viza, pleca în Europa.
„Folosea Trabantul ca mijloc de deplasare, dar și pentru campare, ticsit la plecare cu mâncare pentru toată durata excursiei, banii folosindu-i doar pentru benzină, taxe, hărți și pliante, dar mai ales filme fotografice, diapozitive, casete audio”, spune nepotul lui, Mircea Pănculescu, într-un interviu realizat în martie 2020.
Călătoriile erau transformate la întoarcere în albume de familie și jurnale vizuale vorbite, prezentate publicului amator al vremii. Din călătorii și din schimburile efectuate cu prieteni care lucrau în presă își asigura materialul fotografic și substanțele chimice necesare. Era un fotograf priceput, perfecționist, dar și „un colecționar exhibiționist de imagini și povești”, așa cum își aduce aminte nepotul lui. Își dorea să prezinte public tot ceea ce a văzut și trăit în călătoriile sale. De asemenea, colecționa obiecte aduse din diferite călătorii pentru o „vitrină a curiozităților”, așa cum o numea, pe care o prezenta celor care-l vizitau.
Imagine digitală – Poarta Brandenburg, vedere din Berlinul de Est, RDG, 1975, foto: V.A. Marinescu (material fotografic original: rolfilm negativ, alb-negru, 6×6 cm)
Imagine digitală – Vasile Marinescu, soția Ana și nepotul Mircea, Bran, România, 1980, foto: V.A. Marinescu (material fotografic original: rolfilm negativ, alb-negru, 6x6 cm)
Proiecțiile de diapozitive ale unui protovlogger septuagenar
Mircea Pănculescu își aduce aminte că, prin anii ‘80, bunicul său își pregătea cu săptămânile casete – rastel cu diapozitive și discursuri despre călătorii sau amintiri din tinerețe, locuri vizitate, pe care le repeta mai întâi în fața familiei, de la care culegea sugestii, și mai apoi le prezenta în public sub forma unor proiecții. Organizarea proiecțiilor de diapozitive punea în mișcare multe persoane – se programau întâlniri, aveau loc discuții, Marinescu fiind „ocupat ca un ministru”. O bună parte din cei implicați erau membri ai unor cercuri turistice, în special cei care practicau turismul montan – am identificat, din materialul fotografic scanat, Cercul „Călătorii în imagini” și Cercul Turistic „Plaiuri și Poieni Române” –, dar și din „rude și cunoscuți”, după cum anunța o invitație descoperită în arhivă.
Aceștia se strângeau într-o sală din Uranus, cartier în apropierea căruia locuia Vasile Marinescu, sau la Clubul Vulcan, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Sectorul 2 și la Casa Artelor din Sectorul 3. Atmosfera, spune Mircea Pănculescu, care a participat în copilărie și adolescență de mai multe ori la astfel de prezentări, era precum cea de pe Facebook sau de pe YouTube-ul de astăzi, adică se aplauda, „se dădea like”, sau se huiduiau la scenă deschisă autorul și conținutul prezentat.
Prezentările cu diapozitive, fond muzical și voce, înregistrate de acasă, trebuiau trecute într-un program stabilit anual pentru a fi aprobate. În special textele, care urmau să fie „vorbite”, trebuiau predate cu ceva timp înainte de prezentare pentru a primi undă verde din partea unui comitet. Programările pentru săli de proiecție se făceau cu discuții și negocieri. Pe durata unui sezon se înscriau aproximativ 12 persoane. Fiecare prezentator investea în echipamente, materiale vizuale pentru a-și asigura succesul la sală. Deși concurenți, cei 12 se ajutau unii pe alții cu fondul muzical, cu diverse accesorii, dar nu ajungeau să își împrumute și material vizual. Ei puteau însă realiza proiecții în coproducție.
Prezentatorul trebuia să știe și să facă de toate – să schimbe diapozitivele, să asigure un fond muzical și să își povestească imaginile, experiențele trăite. De aceea, Vasile își înregistra pe casete audio vocea de acasă, împreună cu fondul muzical, și pregătea pentru proiecție diapozitivele sincron în casete potrivite cu cele ale sălii.
Diapozitivele erau realizate fie direct, fie după fotografii mai vechi, cărți poștale, tăieturi din reviste străine sau autohtone, pliante turistice, colaje de imagine și text. Restul se completa direct pe diapozitiv, cu carioca. Era mai ușor să lucrezi cu diapozitive în acei ani, deoarece costau mai puțin și, dacă erai priceput, puteai desfășura întregul proces de prelucrare a materialului fotografic acasă. Nu treceai printr-un laborator specializat, ceea ce îți lăsa libertate de mișcare vizuală. O prezentare de succes era neapărat împănată cu șopârle, glume cu substrat politic sau care ținteau către anumite evenimente, despre care nu se discuta în public, în presa vremii.
Bunicul, spune Mircea Pănculescu, compunea serii ironice, „însăilări de lucruri ca un musical pe fond ABBA”; de pildă, „un montaj cu melodia «Voulez-Vous» pe imagini cu plaja de la Cannes” într-o perioadă în care, chiar dacă ai fi dorit, ar fi fost greu să ajungi acolo. De fapt, voia să spună ironic și amuzant publicului: „Ai vrea, dar nu poți să ajungi acolo!”. Expunerile sale, numite și conferințe, erau axate pe călătoriile pe care le făcuse de-a lungul vieții. A continuat să urce pe munte și să facă prezentări de acest fel până în 1994, adică până la vârsta de 86 de ani. Deși în ultimii ani de viață nu a mai ieșit din țară, soția sa fiind bolnavă, a încercat să bricoleze mici proiecții cu materialul adunat de-a lungul timpului.
Croaziera vieții – proiecția din cabina 113
Cabina 113 a navei de croazieră „Roma”, un transatlantic, a fost ocupată în perioada 3-23 august 1936 de tânărul Vasile A. Marinescu și soția sa, Ana. Ei obținuseră o rezervare prin intermediul ONT, care se ocupa de organizarea croazierei pe teritoriul României, Vasile fiind înregistrat pe navă ca reprezentat al acesteia. Cei doi s-au îmbarcat pe vas la Constanța împreună cu cuplul Jack și Sami Schwartz, prietenii pe care îi menționează și pe care îi vedem în fotografiile din fragmentul de proiecție recuperat.
Proiecția de diapozitive „O croazieră acum 50 de ani” a fost prezentată publicului în anul 1987, fiind anunțată în programul Casei de cultură „Friedrich Schiller” pentru data de 30 iulie 1987, ora 10.00.
Proiecția are o durată totală de 95 minute și este compusă din 366 de diapozitive recuperate cărora li se mai adaugă 5-6 fotografii din arhiva nepotului pentru a acoperi o secvență pentru care s-a pierdut imaginea, Dubrovnik-Ragusa. Ele sunt grupate în capitole, astfel: Prezentare-Prolog, Constanța, Istanbul, Pireu, Atena, Sunion, Dubrovnik, Veneția, Napoli, Capri, Pompei, Genova, Nisa, Monaco, Marsilia, Final-Epilog. Epilogul este dedicat călătoriei de întoarcere, Ana și Vasile Marinescu debarcând la Marsilia de pe vasul transatlantic. Ultimele diapozitive prezintă imagini din orașul Roma, din anul 1936, de la parada militară organizată de italieni după războiul din Etiopia.
Diapozitivele sunt însoțite de foi pe care sunt notate cu creionul numerele de ordine ale acestora, pentru a ilustra prezentarea. Textul este compus de Marinescu, dactilografiat la mașina de scris, adnotat cu pixul cu indicații de secvențiere, citire și ordonare.
Imagine digitală – Foaie de hârtie cu indicații în creion de prezentare a diapozitivelor
Imagine digitală – Textul prezentării cu adnotări și indicații de ordonare a diapozitivelor, prima pagină
Diapozitivele prezintă imagini din România și străinătate din două perioade istorice distincte – perioada interbelică, anii ’30, și anii ’70-’80. Autorul folosește preponderent imagini fotografiate de el în excursii succesive efectuate pe traseul croazierei, dar și diapozitive obținute prin fotografierea unor colaje din ziare, reviste, decupaje – tăieturi vizuale – din reviste occidentale și autohtone, realizate manual de autor. Toate imaginile sunt însă utilizate pentru a ilustra călătoria petrecută în anul 1936.
Acesta alege formula mixtă de prezentare, pe fondul existenței unor surse publice limitate de imagine privată din interbelic, dar și datorită riscului de expunere publică a unui număr extins de fotografii din albume personale din epocă, mai ales din străinătate. Acest tip de capital privat de imagine din perioada interbelică, care ar fi putut mirosi a capitalism, putea fi strecurat mai ușor într-o prezentare publică printre și după mai multe imagini contemporane.
Tot pe fondul existenței unor resurse limitate de material fotografic, dar și de surse de imagine, se practica reutilizarea clișeelor pentru însăilarea mai multor prezentări tematice, chiar completarea discursului vizual cu diapozitive din serii standard cumpărate, dar și fotografierea unor fragmente direct din reviste străine sau autohtone. În cazul fotografierii unor fragmente din reviste străine, dat fiind faptul că erau greu de procurat în acei ani, exista grija de a păstra intactă sursa, care putea fi chiar împrumutată mai multor persoane. Imaginile obținute puteau fi folosite în mai multe scopuri.
Această practică specifică se întâlnea și pe piața informală de produse, așa cum a fost producția artizanală de pungi cu celebrele pagini plastifiate din cataloagele de modă nemțești Neckermann sau producția de măciuci pentru schimbătoarele de viteză turnate în plastic cu portrete de femei din reviste. Trebuie reținut faptul că, în anii ‘80, în mecanica de producție formală a unei imagini se lucra mult cu foarfeca, se improviza și se fotografia rezultatul, deoarece acestea erau resursele tehnice disponibile, practica fiind întâlnită și în industria publicitară a vremii, în edituri etc.
Imagine digitală – Coperta revistei de educație rutieră a Ministerului de Interne, RSR, 1986. Sursă: Colecția de fotografii și documente Șerban Cornaciu. Reproducerea este publicată cu acordul deținătorului.
10 minute – Prologul și episodul plecării, Constanța
Din proiecția „O croazieră acum 50 de ani” am recuperat sincron audio și imagine primele 10 minute, respectiv prologul și episodul plecării, Constanța.
Față de materialul prezentat de autor în 1987, am adăugat în „Prolog” material din arhiva sa fotografică, deoarece lipsea suportul vizual. În afara acestor materiale, prezentarea urmează ordinea proiecției regăsită în cutie și formulată în textul discursului.
Acest episod este narat în volumul de povestiri de călătorie cu titlul Un transatlantic în portul Constanța, însă discursul proiecției prezintă diferențe. Aceasta devine o adaptare a celei scrise la finalul deceniului al șaptelea la contextul finalului anilor ’80. Episodul publicat în 1980 cuprinde informații extinse despre organizarea vizitei excursioniștilor americani de pe vasul de croazieră „Roma” în România, la București și Constanța, și despre modalitatea de obținere a biletelor de călătorie, în calitatea autorului de reprezentant al ONT. Șapte ani mai târziu, din discursul proiecției publice vor dispărea sau vor fi prezentate doar marginal aceste aspecte. De exemplu, dacă în povestirea publicată, autorul descrie cu lux de amănunte calea privilegiată de acces spre biletele de călătorie și asigurarea plății prin polițe, în discursul proiecției, acesta ține să ne asigure că o asemenea călătorie era accesibilă oricui, chiar cu plata în rate.
Prezentarea vizuală este un suport ilustrativ, uneori doar simbolic al narațiunii; de exemplu, autorul a folosit o vedere cu vaporul „Patria” pentru a prezenta vasul transatlantic „Roma” în anul 1936. A fost introdusă o imagine a unui vapor alb, simbolic, în lipsa unei fotografii reale, deoarece, istoric vorbind, transatlanticul „Roma” a fost vopsit în alb în anul 1936, anul „călătoriei vieții” narate de Vasile Marinescu.
Autorul a construit secvențe vizuale și discursuri cu dublu înțeles, codificate, pentru a atrage publicul vremii, jocul presupunând introducerea de șopârle, subiecte tabu. Fragmentul recuperat conduce publicul spre o călătorie în lumea occidentală a anilor ‘30, dar atrage subtil atenția asupra unor teme actuale în România finalului de ani ‘80. Autorul a folosit imagini din anii ‘80, din perioada comunistă, evocând trecutul Constanței pentru a putea vorbi apoi despre turiști străini și despre viața orașului în perioada interbelică. Marinescu a utilizat „perdele de trecere” din diapozitive cu flori pentru a introduce fragmente din reviste occidentale din același deceniu care descriu viața pe un vas de croazieră, pe care le-a plasat simbolic într-o narațiune din anul 1936. Amalgamul „una caldă, una rece” era necesar și pentru a evita o eventuală cenzurare, mai ales în introducerea unei prezentări în epocă, după cum a sugerat nepotul lui.
Naratorul a formulat un discurs scris care a trecut de cenzura timpului, dar care, împreună cu diapozitivele, a deschis și teme tabu. Ca exemplu, el descrie un turist american cucerit în totalitate de mâncarea românească, evocând cu lux de amănunte meniuri, imagini agreabile din Constanța interbelică, făcând, ironic, referire, pentru publicul avizat, la lipsa de carne din galantarele anilor ‘80. Sugerează apoi, cu un discurs vizual despre poetul Eminescu, faptul că turistul american nu este tocmai educat, deoarece nu pare a fi atras de cultură, un artificiu propagandistic care nu se regăsește în fragmentul povestit în cartea publicată cu șapte ani mai devreme. Acest dublu discurs avea rolul de a vorbi, de fapt, despre subiecte tabu ale celei de a doua jumătăți a anilor ’80 în România – contactul și accesul la lumea occidentală prin descrierea în tonuri colorate a unei croaziere de lux; perioada interbelică în comparație cu anii ’80; penuria de produse alimentare de pe piață; efectele exploziei de la Cernobîl, eveniment care avusese loc cu puțin timp înainte de prezentarea publică a proiecției de diapozitive. „Aceste momente erau însoțite de pauze lungi, în care fiecare persoană din public trebuia să guste subiectul. Se aplauda.”
Câteva precizări despre material, arhivă și proiect
În momentul ăsta avem recuperat tot materialul vizual „O croazieră acum 50 ani”. Am completat câteva mici lipsuri cu material fotografic pus la dispoziție de familia lui V. A. Marinescu, am indexat imaginile aranjate în ordinea indicațiilor din textul prezentare și din discurs. Textul nu indică întotdeauna un diapozitiv, el poate indica și variante de diapozitive de folosit. Suntem în faza de montaj, iar la final vom face public filmul pe un interval de timp în digital și poate chiar și o proiecție publică. Vom înscrie materialul final în festivaluri de film documentar și de arhivă. De asemenea, materialul de arhivă a intrat într-un proces de cercetare pentru realizarea unui articol academic cu tema „Picturing the West – A Slideshow of a Private Production in Communist Romania” (Cristina Irian, doctorand istoria artei, Valentin Maier, doctor în istorie) în cadrul Call for Papers for vol.11/ 2020 „Transnational Biographies. Destinies at the Crossroads throughout the XX Century History of Communism in Europe”, IICCMER.
Arhiva din care face parte fragmentul prezentat aparține lui Mircea Pănculescu și reprezintă doar o parte din arhiva profesională a lui V.A. Marinescu. Ea conține documente personale, fotografii pozitiv, serii de filme negativ film lat, film îngust și cutii cu serii de diapozitive, împreună cu casete audio cu înregistrări și, uneori, indicații de utilizare și textul prezentării.
Proiectul „ArhiVii” are ca obiectiv identificarea, documentarea, recuperarea de arhive istorice românești de fotografie și sunet și prezentarea acestora publicului prin instrumente digitale – prezentări multimedia, hărți digitale. În această fază a proiectului au fost digitizate o parte din diapozitive și s-a demarat recuperarea casetelor audio. S-au indexat sumar câteva serii în încercarea de a găsi în paralel materialul audio potrivit. Deși pe casetele audio sunt trecute numele unor prezentări, înregistrarea diferă, deoarece conținutul era șters și caseta, reutilizată. Digitizarea este realizată pentru fiecare cutie în parte: diapozitive în ordinea din cutie, liste de conținut, însemnări, capac cutie. Nu se efectuează o restaurare digitală (intervenții de saturare, crop) a materialului obținut în urma conversiei.
Activitatea de indexare și documentare a diapozitivelor este realizată împreună cu Mircea Pănculescu, sub forma unor interviuri înregistrate și discuții punctuale pe anumite teme specifice. Proiectul este derulat de Cristina Irian și Cezar Popescu, prin asociațiile Omnia Photo și Atelierele Albe, 2019-2020. Fotografiile img. 1, 4, 5 au fost digitizate și indexate prin proiectul „Archive4U”, 2018.
Toate drepturile asupra materialului de arhivă aparțin deținătorului, Mircea Pănculescu. Materialul este prezentat cu acordul acestuia.
Doresc să le mulțumesc domnilor Andrei Bîrsan – fotograf, Alexandru N. Alexandrescu, Șerban Cornaciu – colecționari, Emil Boboescu – istoric, Matei Șerban – pictor pentru informațiile și materialele puse la dispoziție pentru completarea acestui material.
♦ ♦ ♦
Cristina Irian este doctorandă în cadrul UNARTE, Istoria și Teoria Artei, cu o lucrare de cercetare în domeniul muzeologiei – arhive fotografice. A studiat antropologie vizuală la București – SNSPA și la Perugia –Universita’ degli Studi UniPg, dar și dezvoltare locală la Universita’ degli Studi di Trento. Este membru fondator al asociației Omnia Photo. Împreună cu membrii asociației, fotografi și alte instituții culturale partenere, desfășoară proiecte editoriale, educaționale, de documentare vizuală, identificare, recuperare și promovare de colecții/ arhive fotografice.
Editat de Laura-Maria Ilie și Paul Breazu
Imaginile care nu au sursa specificată fac parte din Arhiva V.A. Marinescu. Toate drepturile aparțin lui Mircea Pănculescu. Reproducerile sunt publicate cu acordul deținătorului.
Bidica avea laboratorul într-o cămăruță din spatele bucătăriei de vară
Contextul este cel care activează sau anulează sexualitatea
Care este procesul de protejare a unei arhive fotografice orfane?
Un documentar despre prima rețea de socializare din istoria modernă