Suspiciune și neîncredere: de ce au succes teoriile conspirației despre COVID-19

O teorie a conspirației este o explicație alternativă celei oficiale/dominante care invocă acțiunea ascunsă a unor forțe malefice. „Chiar și paranoicii au dușmani”, spune o glumă, și chiar dacă teoriile conspirației sunt aparent absurde, uneori există și conspirații reale. Însă ce ne frapează la majoritatea teoriilor conspirației este cât de improbabile sau contradictorii sunt poveștile despre reptilieni, împrăștierea de chimicale otrăvitoare de către avioanele de linie sau, mai aproape de zilele noastre, forțele malefice din spatele apariției și efectelor pandemiei actuale.

Împreună cu colegul meu de la SNSPA, conf. dr. Cătălin Stoica, suntem implicați într-un proiect de cercetare internațional care studiază opinii și comportamente legate de pandemia de COVID-19. Echipa condusă de profesorul Jay Van Bavel de la New York University a aplicat un chestionar online în 62 de țări, iar echipa noastră a colectat date din România în luna mai 2020, cu sprijinul pro bono al Ipsos Interactive Services România (cărora le mulțumim pentru ajutorul acordat cercetării științifice). Recent, am publicat un articol cu conf. univ. dr. Cătălin Augustin Stoica (prim autor) în care am analizat teorii ale conspirației folosind datele culese în România.

Am solicitat respondenților să ne indice în ce măsură sunt de acord cu patru afirmații ce conțineau câte o teorie a conspirației legată de COVID-19: că este o armă biologică, că este o conspirație pentru a lua drepturile cetățenilor, că este o înșelătorie inventată de grupuri de interese financiare, respectiv că a fost creată pentru a ascunde sub preș o criză mondială. De asemenea, am strâns date psiho-sociale și demografice despre respondenți, pe care le-am introdus într-un model statistic pentru a testa ipoteze ce explica succesul acestor tipuri de teorii.

Studiul nostru a confirmat un model des întâlnit în literatură – datele indică prezența unui stil de gândire predispus spre a crede teoriile conspirației în general. Dacă un individ crede într-o teorie, atunci este foarte posibil să creadă în mai multe, chiar și dacă, paradoxal, poveștile se bat cap în cap. Nu există însă un portret robot al celui care crede în teoriile conspirației; există foarte multă diversitate în rândul populației, iar știința nu lucrează cu stereotipuri, ci cu tendințe statistice. Există, în schimb, o serie de factori ce fac un om predispus la o gândire conspiraționistă. Simplificând, le putem împărți în mecanisme mentale și contexte sociale.

Dimensiunea socio-politică

Din studiul nostru a reieșit că oamenii în vârstă sunt mai predispuși să creadă în teoriile conspirației. Una dintre explicațiile pe care le propunem este că bătrânii au capacități mai reduse de a folosi rețelele sociale și internetul pentru a-și culege informații credibile. A doua este că persoanele mai în vârstă au experiența vieții în comunism, când versiunile oficiale ale evenimentelor erau deseori manipulate, iar informația reală circula în rețele alternative.

Un alt aspect important este orientarea politică. Spre deosebire de alte țări din vestul Europei sau America de Nord, unde susținătorii extremei drepte circulă teorii ale conspirației, respondenții din România cu opinii politice mai spre dreapta spectrului politic sunt mai puțin înclinați să le creadă. Aici intervine o aliniere specifică României (și posibil altor țări postcomuniste), unde ideologia de stânga este mai des asociată cu tradiționalismul, conservatorism social, sau naționalismul, în timp ce dreapta este mai degrabă pro-occidentală, liberală din punct de vedere social, și favorabilă unui stat puternic. Imaginea unor dușmani externi, a ocultei mondiale și a grupurilor de interese este astfel mai mult aliniată profilului votantului de stânga din România. Este semnificativ și faptul că pandemia COVID-19 a apărut în timp ce discursul oficial de stat venea de la dreapta (guvernul fiind format de PNL, cu PSD în opoziție). Când adversarii politici livrează mesajul dominant, tendința este de a fi sceptic și de a căuta înțelesuri ascunse care dăunează propriilor interese.

O descoperire fascinantă este că un nivel mai ridicat de educație prezice mai mult acord cu teoriile conspirației. Contrar așteptărilor, respondenții cu maxim 8 clase sunt mai puțin înclinați să creadă în ele decât absolvenții de liceu sau facultate. Ca să parafrazez o vorbă din popor, acolo unde e multă școală, e și multă gândire speculativă.

Asocierea statistică este surprinzătoare, dar există câteva explicații posibile. Poate fi vorba de o iluzie a competenței pe care o au cei cu educație formală ridicată, însă în alte domenii decât cele care țin de epidemiologie, sisteme de guvernare sau politici publice. Un om poate avea un doctorat în antropologie, filosofie sau teologie, însă asta nu înseamnă că știe cum apare și cum se răspândește un virus. Prestigiul social asociat diplomei îi poate face însă să se simtă mai competenți decât sunt cu adevărat, în timp ce persoane cu mai puțină educație tind să-și decline competența de înțelegere către cei care, aparent, „se pricep mai bine”. Așa apar experții de YouTube și Whatsapp care construiesc modele elaborate ale conspirațiilor ce îi înconjoară, cu un aer serios și doct ce simulează expertiza în fața unui necunoscător.

Să nu uităm că înșiși experții din anumite domenii pot comite erori fundamentale. Linus Pauling a primit premiul Nobel pentru chimie însă a susținut terapia cu vitamina C pentru cancer. Știința nu funcționează precum o biserică, nu toată lumea are aceeași părere. Uneori apare un individ cu o idee complet nouă, pe care majoritatea o respinge sau nu o împărtășește. Însă pentru fiecare Copernic, Newton sau Einstein avem nenumărați oameni de știință ce au propus teorii profund eronate. Succesul științei în istorie a fost unul incremental și cumulativ, prin competiția dintre teorii corecte și teorii greșite, facilitată de conversația academică liberă și schimbul de idei.

Rolul interacțiunii sociale și al transferului de informație este important și în studiul nostru. Un alt rezultat este că oamenii care simt că nu sunt integrați și acceptați de societate tind, mai repede, să îmbrățișeze teorii ale conspirației. Aceste povești iraționale sunt așadar produsul izolării sociale a oamenilor, nu a expunerii lor la informație. Ne putem imagina cum acești oameni îndepărtați de familie, rude sau prieteni au puțini parteneri în jurul lor cu care să întrețină relații sociale, cu care să discute despre evenimente sau de la care să se informeze.

O predilecție mai ridicată spre teoriile conspirației o au și cei care consideră că țara lor este nedreptățită și ignorată, deși ar trebui să primească un tratament preferențial. Acest narcisism colectiv poate fi asociat cu o imagine a României ca marginalizată, manipulată sau atacată din exterior de forțe oculte de mare putere. Până la urmă, e vorba de încă o conspirație pe lângă furtul Ardealului, ascunderea originii dace a limbii latine sau a furtului copiilor pentru organe.

Două înclinații mentale îi fac pe oameni să nu creadă în teoriile conspirației. Acestea sunt gândirea analitică și deschiderea către idei noi și diferite.

Toți ne folosim gândirea intuitivă, care este un instrument mental ce ne ajută să luăm decizii rapide, automate, urmându-ne primul instinct. Deși foarte eficiente, intuițiile dau uneori greș, în special atunci când este vorba de probleme pe care mintea noastră nu a evoluat să le rezolve. De exemplu, răspundeți rapid: un ghiozdan și un pix costă împreună 110 lei iar ghiozdanul costă cu 100 de lei mai mult decât pixul. Cât costă pixul? Intuiția deseori răspunde că 10. Însă răspunsul corect, găsit după un moment de deliberare și analiză matematică (de clasa a 3-a) este 5 lei. Acei oameni care tind să-și folosească mai mult intuiția sunt cei care mai curând ar crede în teoriile conspirației. Respondenții cu gândire mai analitică, ce dau răspunsuri corecte după mai multă deliberare, sunt mai puțin susceptibili de credințe conspiraționiste.

Aici trebuie să ne reamintim că explicațiile științifice sunt deseori contraintuitive. O mutație aleatorie sau o transmisie rară de la animal la om sunt procese probabilistice, neintenționate și fără un autor. Mintea noastră are însă mai mult apetit intuitiv pentru o poveste cu doctori ce manufacturează un virus, forțe secrete ce îl răspândesc pentru a controla societatea, experți ce manipulează cetățenii. Până la urmă, mecanisme asemănătoare, bazate pe intuiție, explică de ce ziarele de scandal sunt atât de atractive sau de ce mulți oameni consideră că plantele sau „medicamentele” homeopate sunt mai sănătoase decât medicamentele alopate pentru că sunt „naturale”, deși mătrăguna sau ciumăfaia sunt cu mult mai otrăvitoare decât n-acetil-p-aminofenolul (adica paracetamolul). Iar apa chioară homeopatică prin care se strecoară o moleculă rătăcită poate părea la fel de binefăcătoare ca apa sfințită, deși nici una nici cealaltă nu fac nici rău nici bine iar apa sfințită e măcar gratis.

A doua înclinație relevantă este ceea ce în engleză se numește „open-mindedness”. Unii oameni au o deschidere epistemică mai ridicată: consideră că pot învăța de la alții, ascultă păreri de la oameni cu care nu sunt de acord, admit când greșesc, și sunt deschiși către oameni și idei diferite. Această flexibilitate face ca indivizii să creadă mai rar sau deloc în teoriile conspirației. Invers, putem vedea acel efect de bulă în care oamenii care se înconjoară doar cu cei similari social și cu aceleași opinii tind să dezvolte narațiuni extreme. Indivizii ce se expun la idei variate și sunt dispuși să își schimbe opiniile nu se vor atașa de teorii ce pot fi demontate sau puse serios la îndoială de fapte și experiențe.

Este important să înțelegem că trăsăturile mentale discutate mai sus nu sunt patologice, ci exprimă varietatea stilurilor cognitive în rândul populației, ce există la fel ca înălțimea sau grupele de sânge. Unele trăsături mentale pot fi avantajoase în unele contexte – intuițiile pot fi înclinații evoluate de-a lungul milioanelor de ani care ne ajută să ne ferim de pericole, iar narcisismul colectiv poate contribui la coeziunea socială și respectarea regulilor de distanțare, după cum susține un articol colectiv pe care îl pregătește echipa noastră internațională. Însă aceleași înclinații pot să ducă și la o susceptibilitate către credințe în teorii ale conspirației. Desigur, o trăsătură cognitivă stimulează, dar nu duce neapărat la suspiciune față de teoriile oficiale, așa cum sedentarismul favorizează bolile cardiovasculare, dar nu le produce în toate cazurile. De asemenea, rămâne de dovedit empiric dacă teoriile conspirației chiar duc la comportamente primejdioase sau pot fi vehiculate în paralel cu o atitudine preventivă.

Este eronat și contraproductiv să credem că adepții teoriilor conspirației sunt proști, nebuni, sau un fel aparte de om. Explicația ceva mai complexă dar mai precisă este că o combinație de mecanisme mentale și contexte sociale ne face uneori susceptibili la povești stranii ce contrazic versiunile oficiale. Cunoscându-le, am putea să ne exercităm un control rațional asupra propriilor gânduri, dar și să fim mai toleranți și mai înțelegători cu cei care gândesc altfel decât noi.

♦ ♦ ♦

Radu Umbreș este antropolog și consultant științific ISCOADA. Licențiat în Sociologie (UB), are un master în sociologie (University of Oxford) și este doctor în antropologie socială (University College London). Are specializare postdoctorală în abordări cognitive ale științelor socio-umane la Institut Jean Nicod, ENS Paris. Este lector la SNSPA. A mai predat la ENS, The New School for Social Research, și UCL. A finalizat prima sa monografie, „Living with Distrust. Morality and Cooperation in a Romanian Village”, care va aparea în ediția Foundations of Social Interaction, Oxford University Press NY. Interesele sale de cercetare sunt moralitatea, încrederea, cooperarea, epistemologia nativă, transmisia culturală și psihologia evoluționistă. 

Editat de Laura-Maria Ilie

Ilustrație de Adrian Isaia

De ce cetățenii prosperi
votează „ciudat”

După fiecare scrutin, inevitabil ajungem să ne întrebăm ...

Despre încredere și comunitate

În luna aprilie, la scurt timp după declararea stării de ...

Suspiciunea, iubirea și statul: narațiuni ale migrației prin căsătorie

Când statul definește „iubirea adevărată”

Despre libertarianismul „cu față umană”

Are legiuitorul dreptul să ne oblige să fim virtuoși?